Cina cea de Taină

 Ştergarul

Costache Ioanid
(1912-1987)

La Cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsă din sfeşnic o galbenă lumină
pe pâinile calde, pe mielul fără vină…
Era plăcut prilejul şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnici oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, dar iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
- Chiar eu?… Nu şade bine. - Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…
- Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
- Dar tu cel ce ţii punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
- Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor!
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? - Se-aşează iar Iisus
Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteaptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală si jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
- Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
- Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
Iubirea fără margini trăindu-şi iarăşi taina,
Încet - a câta oară? – S-a ridicat Iisus
Şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus.
Aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou Se-njugă!
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă!
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală astăzi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Mai multe despre noi puteti citi aici, aici si  aici

Treptele nevoinței

 De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni. Dar fă!

De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute, dar stai!

De nu poți ajuna, măcar postește!

De nu poți face bine, măcar nu face rău.

De nu poți construi biserici, construiește măcar o troiță, și de nu poți nici măcar o troiță, dă 1 leu săracului.

De nu poți construi fântâni, dăruiește măcar un pahar cu apă. Fii milostiv cumva!

De nu poți întoarce străinii la calea lui Dumnezeu, întoarce-i măcar pe cei ai casei.

De nu poți vorbi frumos, măcar taci!

De nu poți să acoperi greșeala celuilalt, măcar nu-l pârî.

De nu poți face pace, măcar nu aduce tulburare.

De nu poți ajuta cu fapta, ajută măcar cu vorba, și de nu poți nici cu vorba, măcar nu pune piedici.

De nu poți iubi pe vrăjmași, măcar nu-i urî.

De nu te poți bucura de darul celuilalt, măcar nu-l invidia.

De nu poți aduce bucurii, măcar nu întrista.

De nu poți fi sfânt, fii măcar om.

De nu poți să nu păcătuiești cu gândul, măcar nu păcătui cu fapta.

De nu poți fi tu cinstit, măcar nu împiedica pe ceilalți să facă binele.

De nu poți fi tu drept, măcar nu-i judeca pe cei ce vor să trăiască drept.

De nu poți urca pe scara virtuților, măcar nu da înapoi.

Mai multe despre noi puteti citi aici, aici si  aici

Rugăciune

 

Craiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalța-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pamântului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!                       (Rugăciune, Mihai Eminescu)

un gând vechi

 ,,Biserica au creat limba, au sfinţit-o şi au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat’’( Domnul Mihai Eminescu,Timpul, 10 octombrie 1881)

Noaptea Sfântului Nicolae

 

”Sfântul ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinismului. De ce? Ne-ar putea explica cele două calități ale marelui ierarh: Dragostea de popor-pana la sacrificiu si dragostea de Iisus-dragostea de Adevăr. Deci, mila si adevărul pe care le-a trăit ca ierarh, L-AU FĂCUT MARE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU, IAR DUMNEZEU L-A FĂCUT MARE ÎNAINTEA OAMENILOR."

(părintele Arsenie Boca)

Mai multe despre noi puteti citi aici, aici si  aici

motivul adevarat

Uneori , in goana dupa comercial si dupa cele lumesti, pierdem din vedere esentialul:


Mai multe despre noi puteti citi aici, aici si  aici

Oricum...

Oricum
Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...
Iartă-i, oricum.
Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
Caută succesul, oricum.
Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
Fii cinstit şi sincer, oricum.
Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...
Construieşte, oricum.
Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
Fii fericit, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
Fă bine, oricum.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.
                                     poezie de Maica Tereza

Mai multe despre noi puteti citi aici, aici si  aici

Cerul...

"Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus."
- Sfântul Grigorie de Nazianz

  Mai multe despre noi puteti citi aici, aici si  aici

Inteleptul si cele trei porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta. Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci incepu prima sa lupta.
Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii… Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
– Ce-ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu. Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI
Asta era si intentia mea, gandi el… Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.
Aceasta a fost a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi. Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:
SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI
Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
– Asa este, spuse batranul.
– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:
ACCEPTA-I PE CEILALTI
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTA LUMEA
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
– Ce-ai invatat pe drumul acesta?
– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
– Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii,spuse el si disparu pentru totdeauna.

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina Celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele neprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
                         Nechifor Crainic

Mai multe despre noi puteti citi aici si aici.

definitii

"A iubi înseamnă să iubești ce e de neiubit.
A ierta înseamnă să ierți ce e de neiertat.
A crede înseamnă să crezi ce e de necrezut.
A spera înseamnă să speri când totul este fără speranță."
                              Gilbert K. Chesterton

Ce inseamna prietenia?

”Azi dimineata la bar, un batranel s-a uitat la mine si m-a intrebat: "tu stii ce inseamna prietenia?" Vroiam sa raspund, dar m-a intrerupt: "Vezi domnul ala care sta la masa? El este prietenul meu cel mai bun. Ne-am nascut in '39 si am crescut impreuna. Am cumparat amandoi o bucata de pamant si in fiecare zi veneam in acest bar, beam o tuica si citeam ziarul... de fapt el imi citea ziarul pentru ca eu nu stiu sa citesc. Eram mereu impreuna. In '78 ne-am certat, ne-am si batut. De atunci nu am mai vorbit, nici macar nu ne-am mai salutat. Dar, in ciuda faptelor intamplate, in fiecare zi venim aici, la aceeasi ora. Ne vedem in fiecare zi, nu ne salutam si ne asezam la mese diferite. Amandoi luam o tuica. In fiecare zi ia ziarul si citeste stirile cu voce tare: lumea crede ca e nebun, dar o face pentru mine... din 1978!"


  Mai multe despre noi puteti citi aici si aici

Cuvinte care ne motivează

"Credinta inseamna sa crezi in ceea ce nu vezi. Dovada acestei credinte este sa vezi ceea ce ai crezut." (Sf. Augustin)
 "Fa ceea ce te sperie si moartea fricii va fi sigura" Eleanorei Roosvelt
 "Orice lucru pe care mintea umana il poate concepe si crede, posesorul sau il poate realiza." (J. C. Stone)
 "Daca cineva nu a gresit niciodata inseamna ca n-a incercat sa faca nimic nou." Albert Einstein
 "Libertatea nu inseamna lene si nepasare. Liberatatea este responsabilitate. Daca nu iti asumi responsabilitatea o vor face altii pt tine. Asa devii sclav." (Osho)

  Mai multe despre noi puteti citi aici si aici

Cuvinte mantuitoare

Cuvinte mântuitoare
Stareţul Tadei de la Vitovniţa
„Cel mai însemnat lucru în viaţa duhovnicească, este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburaţi cu nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea, liniştirea. Vălmăşagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră dară, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălăşlui Dumnezeu Cel Unul”.
„Uneori mă întrebam în cuget: Ce vrei? Ţi-e foame? Ţi-e sete? Eşti gol, desculţ, bolnav? Dumnezeu ne-a dat totul, ce mai vrei? Şi totuşi, sufletul meu era mâhnit şi căuta ceva care să-l mângâie, dar nu era nimeni care să-i aducă alinare. Am mers la unii duhovnici, am căutat sfat, dar nici asta nu mi-a folosit. A fost aşa până când am citit Calea mântuirii de Sfântul Teofan Zăvorâtul şi Domnul a ajutat. Când nu este nici un om care să ne mângâie, atunci Domnul vine să aducă bucurie în suflet şi printr-o carte”.
„Pe EL trebuie să-L avem în cuget când ne trezim, când ne culcăm, la muncă, la masă, sau când ne plimbăm. Domnul este pretutindeni şi în toate”.
„Pasul cel dintâi către părtăşia cu Dumnezeu este deplina încredinţare de sine în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Cela ce lucrează , şi NU omul”.
„Părtăşia cu Dumnezeu înseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască în noi; cu El să se înveşmânteze sufletul nostru şi El să ne călăuzească cugetul, voia şi simţirile. Atunci, noi suntem, de bună voie, armă în mâinile Sale - El ne va mişca gândurile, dorinţele, simţămintele, în cuvintele şi lucrarea noastră”.
„În purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, îngăduitori”.
„Omul care poartă în sine Împărăţia lui Dumnezeu răspândeşte în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Împărăţia lui Dumnezeu făureşte în noi atmosfera Împărăţiei Cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândeşte în jur omul ce poartă în inima sa iadul”.
„În cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va voi întotdeauna să facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu”.
„Sufletul care a căzut în cercul vălmăşagului gândurilor, în atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, încearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulburat ceva înlăuntru, în sufletul nostru, simţim un gol, o mâhnire. Aceasta se întâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am împrăştiat, şi atmosfera iadului se pogoară asupra noastră”.
„Dacă veţi pune mâna pe inimă şi veţi fi sinceri cu voi înşivă, veţi înţelege că sunteţi mai mici decât multe făpturi. Luaţi aminte la albină cum zoreşte şi trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti. Albina trăieşte, cu totul, o lună, şi adesea piere muncind, pe câmp, şi nu se mai întoarce la stupul ei. Şi cât se gândeşte omul la sine şi cât îşi plânge de milă. Sau priviţi furnica cum nu osteneşte să poarte neîncetat ceva. Iar atunci când îi cade sarcina, o ridică şi îşi continuă munca cu răbdare. Iar noi, dacă nu apucăm imediat ceva de luat în mâini, ne luăm degrabă mâinile de pe acel lucru”.
„Cei ce nu sunt credincioşi doresc să ajungă la desăvârşire în cele materiale ale vieţii”.