poezie de dragoste

 El era luna și eu soarele.

A fost zgomot și am fost tăcere.

A fost atingere și am fost pasiune.

A fost tunet și am fost ploaie.

A fost răbdare și am fost un rebel.

Eram eu, și eu, ea.

Eram totul și nimic, în unu și doi.

Eram iubiți ca puțini și ca mulți,

comun tuturor, dar diferit de puțini.

Ne-a plăcut, așa.

Alexander Ammendola

Terapie prin culoare

 feerie de iarnă

Mai multe texte despre noi puteti citi aici, aici  si aici.

Început de februarie

sursă: facebook

Deja începe a doua lună din acest  an.

 In februarie iarna e mai leneșă, obosește mai repede, simte deja primăvara suflându-i în ceafă. 

Bine, nu doar iarna. Cred că și noi suntem mai leneși, mai obosiți, mai priteni cu astenia decât cu entuziasmul. 

Astăzi a început și perioada Triodului, semn începe curând postul, că Paștele e aproape, că primăvara e aproape. 

Unde mai pui, că în câteva zile se va vorbi doar despre iubire, de Sf. Valetin și de Dragobete. Ce să facem, dragostea plutește în aer. ❤️

Mai multe texte despre noi puteti citi aici, aici  si aici. 

despre daruri

 

sursa:facebook

Sunt multe feluri de daruri pe lumea asta și nu toate vin în cutie, frumos ambalate, și cu fundiță roșie.

Unele daruri nu se așează în ghetuțe, nici sub pomul împodobit, ci direct în suflet, în buzunarul secret al inimii. Sunt daruri care nu au ambalaje sofisticate, nu lucesc și nu scot sunete. Vin în tăcere, discret, prin oamenii de lângă noi, prin gesturi mici și prin momente care ne schimbă fără să ne dăm seama.

 Uneori, cel mai prețios cadou nu costă cât salariul mediu pe economie, nu are diamante și nici cai putere. Uneori, cadoul care ne modifică sufletul, e o vorbă bună la timpul potrivit, o încurajare despre care crezi că nu va mai veni, o îmbrățișare care dizolvă o teamă, o privire care spune „te văd, te aud, contezi, sunt aici pentru tine și nu te las la greu". 

 Sunt daruri care nu se așează sub brad sau în ghetuțe, ci în liniștea din noi, în împăcări, în iertări, în curajul de a merge mai departe. Sunt darurile care ne cresc, ne reașază și ne reamintesc că iubirea—forma ei simplă, autentică—rămâne cel mai mare dar.

 Așa că, în timp ce ne pregătim ghetuțele, să ne pregătim și sufletul. Pentru că unele miracole nu se primesc în mâini, ci se simt.

 Și rămân.❤️

Mai multe texte despre noi puteti citi aici, aici  si aici. 

Gând bun

 "Pacea nu este ceva ce ți-ai dori." Este ceva ce creezi, ceva ce ești, ceva ce faci și ceva ce dai mai departe. ”

Robert Fulghum

Ovidenia

 “Ovidenie, cum era numită tradițional „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, putem spune că această este o sărbătoare a luminii, „prag de iarnă” care anticipă „capul de iarnă”, reper hibernal la 30 noiembrie, de Sântandrei.

Ca sărbătoare a luminii, Ovidenia distruge întunericul malefic al iernii în care apar termenii proprii legendelor mitico-religioase legate de această zi, cum sunt: prima apariție, vederea și văzul ca simbolistică fenomenologică cosmică a luminii. În unele legende populare se crede că s-a născut Iisus Hristos, deci prima vedere (viziune) a lumii când cerul se deschide și animalele vorbesc. Magia văzutului capătă forme dintre cele mai variate, practici magice apotropaice (pentru a avea vederea cât mai bună) și de propițiere (lumânările pentru copii morți nebotezați, oameni care s-au înecat și morții care nu au avut parte de lumânări aprinse la trecerea în tărâmul celălalt). La fel descântătoarele satului „încep să vadă mai tare” și să acumuleze putere magică. În satul hunedorean tradițional acestea erau manifestări obișnuite ținute mai mult de femei. „Mai tot satul mergea la biserică de Intrarea Maicii Domnului, se aprindea lumini pentru copiii duși pe a lume nebotezați câți or fi fost, dar și pe ăi morți făr-de lumină, apoi dădeam pomeni la săraci, mâncare și beutură ca să se liniștească morții și să aibă calea luminată pe cealaltă lume”, ne zicea Ana Furdui din satul Tisa, de pe Valea Mureșului.”

Text - Etnolog Marcel Lapteș

Mai multe texte despre noi puteti citi aici si aici.

Gluma de joi

 Azi m-am dus să sar cu parașuta. 

Mare greșeală...

În caz că nu știți, la primul salt nu te lasă singur, te leagă cu un ham de un tip și trebuie să sari cu el...

In fine, tipul își leagă hamul de mine, tragem aer în piept și sărim. După vreo 2 minute mă întreabă: „Și, de cât timp ești instructor?”