Cuvinte mantuitoare

Cuvinte mântuitoare
Stareţul Tadei de la Vitovniţa
„Cel mai însemnat lucru în viaţa duhovnicească, este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburaţi cu nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea, liniştirea. Vălmăşagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră dară, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălăşlui Dumnezeu Cel Unul”.
„Uneori mă întrebam în cuget: Ce vrei? Ţi-e foame? Ţi-e sete? Eşti gol, desculţ, bolnav? Dumnezeu ne-a dat totul, ce mai vrei? Şi totuşi, sufletul meu era mâhnit şi căuta ceva care să-l mângâie, dar nu era nimeni care să-i aducă alinare. Am mers la unii duhovnici, am căutat sfat, dar nici asta nu mi-a folosit. A fost aşa până când am citit Calea mântuirii de Sfântul Teofan Zăvorâtul şi Domnul a ajutat. Când nu este nici un om care să ne mângâie, atunci Domnul vine să aducă bucurie în suflet şi printr-o carte”.
„Pe EL trebuie să-L avem în cuget când ne trezim, când ne culcăm, la muncă, la masă, sau când ne plimbăm. Domnul este pretutindeni şi în toate”.
„Pasul cel dintâi către părtăşia cu Dumnezeu este deplina încredinţare de sine în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Cela ce lucrează , şi NU omul”.
„Părtăşia cu Dumnezeu înseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască în noi; cu El să se înveşmânteze sufletul nostru şi El să ne călăuzească cugetul, voia şi simţirile. Atunci, noi suntem, de bună voie, armă în mâinile Sale - El ne va mişca gândurile, dorinţele, simţămintele, în cuvintele şi lucrarea noastră”.
„În purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, îngăduitori”.
„Omul care poartă în sine Împărăţia lui Dumnezeu răspândeşte în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Împărăţia lui Dumnezeu făureşte în noi atmosfera Împărăţiei Cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândeşte în jur omul ce poartă în inima sa iadul”.
„În cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va voi întotdeauna să facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu”.
„Sufletul care a căzut în cercul vălmăşagului gândurilor, în atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, încearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulburat ceva înlăuntru, în sufletul nostru, simţim un gol, o mâhnire. Aceasta se întâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am împrăştiat, şi atmosfera iadului se pogoară asupra noastră”.
„Dacă veţi pune mâna pe inimă şi veţi fi sinceri cu voi înşivă, veţi înţelege că sunteţi mai mici decât multe făpturi. Luaţi aminte la albină cum zoreşte şi trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti. Albina trăieşte, cu totul, o lună, şi adesea piere muncind, pe câmp, şi nu se mai întoarce la stupul ei. Şi cât se gândeşte omul la sine şi cât îşi plânge de milă. Sau priviţi furnica cum nu osteneşte să poarte neîncetat ceva. Iar atunci când îi cade sarcina, o ridică şi îşi continuă munca cu răbdare. Iar noi, dacă nu apucăm imediat ceva de luat în mâini, ne luăm degrabă mâinile de pe acel lucru”.
„Cei ce nu sunt credincioşi doresc să ajungă la desăvârşire în cele materiale ale vieţii”.